Bastionul Țesătorilor

Strada George Coșbuc 9, Brașov

Bastionul Țesătorilor, – actual Bastion al Artiștilor – este un turn de apărare care a aparținut breslei țesătorilor de in, construit la începutul sec. XV. Construit pe patru nivele, cu goluri de tragere, guri de păcură și cu două turnuri de strajă, bastionul are o arhitectură unică în sud-estul Europei. Pe faţada intrării în incintă se află încrustat într-o grindă de susţinere a plafonului anul 1807. Atunci au fost construite cele trei încăperi destinate unor ateliere școlare pentru pregătirea viitorilor meşteșugari ai oraşului.
În 1908, după ce a slujit mult timp numai ca depozit, bastionul a căpătat clădirea adiacentă (sediul breslei), și, din ce în ce mai mult, este folosit pentru petreceri și mai ales concerte de operă, datorită extraordinarelor calități acustice de care dă dovadă. În 1950, în interiorul bastionului s-a amenajat Muzeul Țării Bârsei, în care este expusă macheta vechii cetăți a Brașovului și a Șcheiului așa cum arăta la sfârșitul secolului al XVII-lea, precum și arme și produse ale breslei țesătorilor.