Biserica fortificată Prejmer

Strada Mare nr. 2, Prejmer, jud. Brașov

Cetatea Prejmer, care adăposteşte și Biserica fortificată din localitate, este una dintre cele mai bine păstrate fortificaţii din Europa, dar şi cel mai vechi monument istoric din județul Braşov. Construcţia acesteia a fost începută de către cavalerii teutoni în 1218, iar după expulzarea lor a fost finalizată de către cistercieni. Planul în formă de cruce greacă a fost modificat în perioada 1512-1515 prin anexarea a două nave laterale inegale şi prin extinderea navei centrale. Deasupra careului este ridicat în 1461 un turn-clopotniţă. Clădirea bisericii nu a fost niciodată fortificată, ci a fost protejată de zidul de incintă înalt de 14 m, întărit cu cinci turnuri de apărare, cu zwinger şi şanţ de apă.
O caracteristică valoroasă păstrată până azi o reprezintă camerele de locuit şi cămările de provizii desfăşurate pe 4 etaje pe faţa interioară a zidului, având în spate drumul de strajă. Interiorul simplu nu păstrează urme de fresce, iar pictura de secol XIX a fost îndepărtată cu ocazia restaurărilor. Atracţia principală din interiorul bisericii este altarul triptic, cu scena crucificării pe panoul central. În 1999, biserica a fost înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Concerte